Oferte locuri de munca top

Două noi centre comerciale vor fi construite în ţară

În anul 2017 va începe construcţia proiectului mixt Timişoara Centrum, având drept componentă principală un centrul comercial cu 70.000 de metri pătraţi închiriabili. Acesta va fi poziţionat pe calea Circumvalaţiunii, în apropiere de centrul Timişoarei, pe terenul fostei platforme industriale IRA. Centrul comercial va fi completat de două clădiri de birouri, însumând o suprafaţă de 20.000 de metri pătraţi.

Proiectul va fi dezvoltat de Alpha Group Investments, vehicul de investiţii al Alpha Bank, şi TBE Business Solutions, compania de servicii pentru dezvoltări imobiliare fondată de Ali Ergun Ergen.

Iniţial, inaugurarea proiectului era vizată pentru ultimul trimestru din 2018, însă ar putea fi amânată pentru sfârşitul lui 2019, ne-a declarat Ali Ergun Ergen, Managing Partner TBE Business Solutions şi coordonatorul proiectului Timişoara Centrum.

Întrucât spaţiile de birouri sunt poziţionate deasupra centrului comercial, ele vor fi dezvoltate concomitent cu spaţiile de retail.

În paralel cu investiţia din Timişoara, TBE pregăteşte şi demararea proiectului Festival Shopping Center din Sibiu, un centru comercial cu suprafaţa închiriabilă de 42.000 de metri pătraţi, ce va fi construit în apropiere de centru Sibiului, pe o parte din terenul fostei platforme industriale Simerom. Proiectul va fi coordonat de Ali Ergun Ergen pentru dezvoltatorul Primavera Development, controlat de familia Tănăsoiu.

Demararea lucrărilor de construcţie este planificată pentru primăvara anului viitor. Cel mai devreme, inaugurarea centrului comercial ar putea avea loc în ultimul trimestru din 2018, cel târziu în trimestrul al doilea din 2019, precizează Ali Ergun Ergen.

Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia nov – dec 2016

Sus