Oferte locuri de munca top

Doua spitale din Brasov vor fi reabilitate termic

Au fost semnate contractele de finanțare pentru proiectele de reabilitare termică a două unități medicale din județul Brașov. Proiectele au o valoare totală cumulată de peste 35 milioane lei.

Cele două proiecte au ca obiectiv:

*  moodernizarea, dotarea și eficientizarea energetică a corpului Subsol + Parter + 7Etaje + Mansardă și corp extindere (de legătură) existent între corpul nou și corpul vechi ale Spitalului Clinic de Obstetrică – Ginecologie Dr.I.A. Sbarcea și

* reparații capitale, modernizare și eficientizare energetică a Unității de Asistență medico-socială de Pneumoftiziologie Sânpetru.

Cele două cereri de finanțare sunt finanțate prin Prioritatea de Investiții 3.1.B ce vizează sprijinirea eficienței energetice în clădirile publice și peste 24,5 milioane lei din suma totală reprezintă fonduri nerambursabile alocate prin Programul REGIO 2014-2020.

Cererea de finanțare pentru proiectul „Modernizare, dotare și eficientizare energetică a corpului S+P+7+M și corp extindere (de legătură) existent între corpul nou și corpul vechi ale Spitalului Clinic de Obstetrică – Ginecologie ”Dr. I. A. Sbarcea” Brașov” prevede:

–  realizarea lucrărilor de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii, de reabilitare termică a sistemului de încălzire, dar și a

–  lucrărilor ce vizează instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu, cu panouri fotovoltaice și pompe de căldură. În plus, în acest proiect se vor repara sau înlocui sistemele de climatizare, de condiționare a aerului, se vor moderniza instalațiile de iluminat și se vor derula lucrări de management energetic integrat pentru clădiri.

Durata de derulare a investițiilor se va întinde până la finalul lunii ianuarie 2020, fiind necesare fonduri nerambursabile de circa 17,85 milioane lei (aproximativ 4 milioane euro).

Cererea de finanțare pentru proiectul „Reparații capitale, modernizare și eficientizare energetică a Unității de Asistență medico-socială de Pneumoftiziologie Sânpetru” prevede un termen până la sfârșitul lunii septembrie 2020, pentru realizarea lucrărilor de reparații și consolidare, de recompartimentare, modernizare și eficientizare energetică a corpului de clădire C1 din cadrul incintei Unității de la Sânpetru.

Toate lucrările vor avea la baza recomandările și soluțiile tehnice stabilite prin expertiză tehnică de rezistență și auditul energetic, fiind realizate în etape, astfel încât activitatea pacienților și a personalului să fie afectată cât mai puțin. Pentru aceste investiții sunt necesare fonduri nerambursabile  de circa 6,2 milioane lei (peste 1,37 milioane euro).

 

Citiți și:

Extinderea unui centru scolar va costa circa 1,5 mil euro

Viitor ansamblu cu 14 niveluri si piscina la etaj superior, in Bucuresti

Noi turnuri cu 18 si 21 niveluri in Sectorul 1

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 1/martie 2018

Sus