Oferte locuri de munca top

Drumul de legatura DN 66A Campu lui Neag – Cerna va costa peste 300 mil lei

Aproximativ 19 km din DN 66A, în prezent pietruit și degradat, vor fi modernizați. Guvernul a aprobat în ședința de ieri indicatorii tehnico – economici aferenţi obiectivului de investiţii „Drum de legătură DN 66A km 47+600 – km 66+204, Câmpu lui Neag – Cerna”, judeţul Gorj.

Valoarea totală a investiției se ridică la peste 307 milioane de lei, din care circa 270 milioane lei sunt rezervați pentru construcții + montaj.

Conform specificațiilor tehnice, sectorul de drum analizat este parte componentă a drumului naţional DN 66A, începând de la km 47+600, din zona Cantonului Silvic Câmpuşel şi se termină la km 66+204, la coada lacului de acumulare Valea lui Iovan.

În ceea ce privește intervențiile plănuite, pe lângă lucrări de colectare/evacuare a apelor, dar și lucrări de consolidare a versanților și a terasamentelor, proiectul prevede și construirea unui pod nou peste râul Cerna, la km 68 + 825.

Acesta are două deschideri de 21 m, tablierul este mixt din beton precomprimat – beton armat, continuizat pe pilă, alcătuit din 8 grinzi prefabricate precomprimate care conlucrează între ele prin placa de suprabetonare.

Totodată, sunt incluse și lucrări hidrotehnice deapărare, ce au un caracter local, cu rol de susţinere sau apărare a platformei rutiere, fiind de tipul:

* lucrări de apărare în zona podului, alcătuite din ziduri de gabioane pe saltele de gabioane cu filtru din geotextil în spatele zidului şi sub saltea, placare cu beton la coronament şi spre apă;

* lucrări pentru stabilizarea albiei aval de pod, cu prag de fund îngropat din gabioane;

* lucrări de dirijare a apelor în zona amonte a podeţelor, din saltele de gabioane pe filtru de geotextil, placate cu beton şi trepte din gabioane placate cu beton pe radier protejat cu pereu din piatră brută şi mărginit de ziduri cu fundaţii din beton ciclopian şi elevaţii din beton simplu.

 

Descărcați aici Specificațiile tehnice și Indicatorii tehnico – economici

 

 

 

 

 

 

Citiți și:

In trei luni va demara un proiect cu 650 apartamente, in Capitala

Peste 200 km conducte intr-un amplu proiect de investitii

Preturi mai mari la betoane in acest an

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.2/ aprilie 2019

Sus