Oferte locuri de munca top

Forma finala a Programului de peste 1 miliard de euro

După modificările ce i-au fost aduse săptămâna trecută Programului național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din România, forma sa finală a fost publicată în Monitorul Oficial (document atașat mai jos),

Programul are o valoare estimată la peste 1 miliard de euro.

Guvernul Dăncilă a promis în campanie că țara noastră va ajunge la o suprafaţă irigabilă de 2 milioane de hectare în anul 2020. Guvernanții susțin că în prezent s-a ajuns la 1,2 milioane de hectare, suprafață irigabilă.

Infrastructura principală de irigații este alcătuită din prize, stații de pompare de bază (fixe sau plutitoare), inclusiv cele reversibile, stații de repompare, rețea electrică aferentă acestora, colectoare, conducte, canale și conducte de aducțiune și distribuție a apei pentru irigații până la stațiile de pompare de punere sub presiune.

Programul prevede reabilitarea unei suprafețe totale de 2.004.639 hectare din 88 de amenajări de irigații viabile care includ următoarele obiective:

* 119 stații de pompare de bază,

* 178 de stații de repompare,

* 11.856 m de conducte de refulare,

* 48.232 m de conducte îngropate,

* un colector,

* 2.548.860 m de canale de aducțiune,

* 2.811.338 m de canale de distribuție,

* 5.286 de construcții hidrotehnice.

În etapa I se va reabilita infrastructura principală de irigații din domeniul public al statului formată din 67 de stații de pompare de bază, 110 stații de repompare, 125 m de conducte de refulare, 27.172 m de conducte îngropate, 1 colector, 1.501.454 m de canale de aducțiune, 1.769.438 m de canale de distribuție și 3.048 de construcții hidrotehnice din 39 de amenajări de irigații pe care s-au constituit organizații și federații ale organizațiilor de îmbunătățiri funciare, care au accesat măsura 125a din cadrul PNDR 2007-2013.

În etapa a II-a se va reabilita infrastructura principală de irigații din domeniul public al statului formată din: 50 de stații de pompare de bază, 65 de stații de repompare, 11.731 m de conducte refulare, 20.480 m de conducte îngropate, 1.015.702 m de canale de aducțiune, 1.029.928 m de canale de distribuție și 2.226 de construcții hidrotehnice din 46 de amenajări de irigații viabile pe care s-au constituit organizații și federații ale organizațiilor de îmbunătățiri funciare care vor putea accesa submăsura 4.3 din cadrul PNDR 2014-2020.

În etapa a III-a se va reabilita infrastructura principală de irigații din domeniul public al statului formată din: 2 stații de pompare de bază, 3 stații de repompare, 580 de conducte îngropate, 31.704 m de canale de aducțiune, 11.972 m de canale de distribuție și 12 construcții hidrotehnice din 3 amenajări de irigații viabile pe care nu sunt constituite actualmente OUAI-uri. În cazul în care se vor constitui, acestea vor trece în etapa a II-a de reabilitare.

Descărcați aici Forma finală a Programului:

 

 

 

 

 

 

Citiți și:

Stirile zilei

A fost autorizata construirea unui hotel cu 26 niveluri in Capitala

Un mare complex medical privat va fi construit in Bucuresti

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr.5/iul-aug 2018

coperta-ac5

Sus