Oferte locuri de munca top

Immochan pregatește noi proiecte mixte sub noua denumire Ceetrus

Tatian Diaconu, CEO Ceetrus România.

 

Dezvoltatorul cartierului Coresi din Brasov, Immochan, își propune să construiască noi proiecte cu funcțiuni mixte în alte 5 orașe din țară, inclusiv în București.Reorientarea dinspre zona dezvoltării de proiecte pur de retail, ca divizie specializată a grupului Auchan, spre proiecte cu funcțiuni mixte, este marcată prin schimbarea denumirii companiei în Ceetrus.

În luna august urmează să înceapă construcția proiectului mixt din Satu Mare, care vizează extinderea centrului comercial Auchan cu o galerie comercială cu suprafața de 10.000 de metri pătrați, dar și realizarea unui ansamblu rezidențial cu circa 300 de apartamente.

În prezent, este în curs de autorizare extinderea zonei comerciale.

“Sperăm să începem construcția în luna august”, anunță Tatian Diaconu, CEO Ceetrus România.

Noile spații de retail ar putea fi astfel gata până în luna august a anului viitor, când ar urma sa înceapă și construcția apartamentelor, pentru a fi livrate în 2021 – 2022.

În București, Ceetrus analizează în prezent două terenuri, tot pentru dezvoltarea unor proiecte cu funcțiuni mixte. Cel mai mare dintre acestea ar putea viza realizarea unui ansamblu preponderent de birouri, la care să se adauge o zonă de locuințe, cu spații de retail la parterul clădirilor, pe un teren cu suprafața de peste 10 hectare, precizează domnul Diaconu.

Totodată, dezvoltatorul analizează alte terenuri în Cluj, Sibiu și Craiova, tot pentru proiecte mixte. Negocierile cele mai avansate sunt pentru terenul din Cluj, cu o suprafață de până la 12 hectare, pe care ar urma să fie dezvoltat un proiect cu o componentă principală de spații de birouri.

Până să lanseze noi investiții, compania continuă dezvoltarea celui mai mare proiect al său din România și de la nivel internațional, și anume cartierul Coresi din Brașov.

Aici, dezvoltatorul intenționează să demareze în toamnă construcția unui hotel de 4 stele cu 125 de camere, care ar urma să fie operat de un partener specializat. Dacă lucrările încep în toamnă, hotelul ar putea fi inaugurat în decembrie 2019 sau cel târziu în apilie 2020, precizează domnul Diaconu.

De asemenea, în cadrul proiectului din Brașov mai sunt în diverse etape de construcție 24 de blocuri în componenta rezidențială – ansamblul Coresi Avantgarden, derulată în parteneriat cu antreprenoarea Daniela Kasper. În total, cele 24 de blocuri cuprind circa 900 de apartamente, care vor fi livrate etapizat până în 2020, în completarea celor aproximativ 600 de apartamente din primele 9 blocuri finalizate în proiect.

În paralel, continuă și dezvoltarea componentei de birouri, Coresi Business Park, derulate împreună cu Ascenta Management.

O clădire de 15.000 de metri pătrați urmează să fie livrată până la sfârșitul anului, adăugându-se celor 50.000 de metri pătrați de birouri din clădirile existente în proiect.

În opinia reprezentantului Ceetrus, orașele se transformă pentru a răspunde nevoilor cetățenilor și a stilului lor de viaţă. Ținând cont de această evoluție, acum doi ani, Immochan a lansat un proces intern de reflecție asupra viitorului său model de afaceri.  Pentru a răspunde cu acuratețe nevoilor cetăţenilor și particularităților fiecărei comunități, compania și-a reconfigurat activitățile de dezvoltator, investitor şi inovator. Pentru a începe acest nou capitol din istoria companiei şi a susţine ambiţiile sale pe termen lung, la nivel internațional, compania a decis să-şi schimbe numele în Ceetrus.

Ceetrus se angajează, la nivel de comunitate sau oraș, să dezvolte proiecte mixte de locuințe, birouri, hoteluri, grădinițe, proiecte de infrastructură importante, centre culturale şi de agrement.

„Sunt mândru de noul nostru brand pentru că ne definește perfect și pentru că reflectă ambiţiile noastre. Pentru noi este mai mult decât o schimbare de identitate, este o schimbare de meserie. Ne dorim să fim mai mult decât un simplu dezvoltator – un urbanist societal, care contribuie la dezvoltarea comunităților şi orașelor din România! „, afirmă Tatian Diaconu, CEO Ceetrus România.

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2018

Sus