Oferte locuri de munca top

In ce limita este permisa evaziunea fiscala

Noi prevederi legislative prin care evaziunea fiscală va fi mai puțin pedepsită, urmărindu-se în principal recuperarea prejudiciului produs, și nu detenția condamnatului, au fost votate de Senat. Senatorii au adoptat ieri propunerile de modificare a Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Aceste propuneri de modificare a legii evaziunii fiscale au fost înaintate prima oară în Senat la sfârșitul anului 2017 de către parlamentari PSD. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat și de Camera Deputaților și, ulterior, a fost trimis la promulgare la finele anului 2018.

După care a fost depusă o sesizare de neconstituționalitate de către 93 de deputați apartinând Grupului parlamentar al Partidului National Liberal, Grupului parlamentar al Partidului Miscarea Populara și al Uniunii Salvați România.

În martie 2019, Curtea Constituțională a acceptat obiecțiunile de neconstituționalitate și proeictul s-a întors în Parlament pentru reexaminări.

Anul acesta, Guvernul a emis un punct de vedere negativ asupra acestei propuneri, dar comisiile de specialitate din Parlament au depus rapoarte favorabile, cu amendamente.

Ce amendamente au aprobat comisiile de specialitate

Conform ultimului raport suplimentar, Comisia pentru constituţionalitate a aprobat amendamentul conform căruia, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăriirii penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă.

Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

Pentru comiterea mai multor infracțiuni, printre care stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor sau pentru săvârșirea de fapte în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, au fost aprobate următoarele amendamente:

* dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, prejudiciul propus prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepșește.

* dacă esta stabilită, prin hotărâre judecătorească de condamnare, obligația inculpatului de a acoperi în termen de cel mult trei ani de la data când hotărârea a rămas definitivă, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei privative de libertate sub supraveghere.

Aceste două dispoziții vor fi aplicate tuturor inculpațiilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului. Totodată, acestea nu vor fi aplicate dacă infracțiunile prevăzute de prezenta lege au fost comise în stare de recidivă.

 

 

 

 

Citiți și:

Ansamblu cu locuinte si spatii comerciale, aprobat in zona centrala a Bucurestiului

Peste 58 mii mp scd intr-o viitoare fabrica

Peste 12 mii mp de noi spatii de depozitare, in portofoliul unui cunoscut dezvoltator

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/nov – dec 2019

Sus
Translate »