Oferte locuri de munca top

În Constanta va demara a doua etapă a unui proiect cu circa 700 de apartamente

La începutul anului viitor urmează să demareze a doua etapă a unui amplu proiect rezidențial dezvoltat în Constanța. Ansamblul este situat în partea de nord – vest a municipiului Constanța, mai exact pe strada Ștefăniță Vodă, nr. 27.

Proiectul va cuprinde în total 683 apartamente și 921 locuri de parcare.

“Am vândut circa 70 – 75% din cele 189 apartamente construite în etapa I, ce va fi finalizată la finalul anului 2020. De la demararea proiectului și până acum au crescut prețurile apartamentelor cu 2%, iar până la finalizarea proiectului prețurile vor crește cu circa 8%”, ne-a spus Titus Buzoiu, reprezentant proiect.

Anunțurile făcute de agenții de vânzări, potrivit cărora prețurile vor crește până la finalizarea proiectului, stimulează rezervările imobiliare. În ultima perioadă mulți speculatori imobiliari rezervă locuințe la momentul începerii vânzărilor sperând să le revândă ulterior la prețuri mai mari.

Faza a doua a proiectului va include 252 apartamente, în patru blocuri. Aceasta urmează să fie demarată la începutul anului 2020, termenul de livrare fiind anul 2022. În faza a doua de dezvoltare a proiectului este prevăzută și amenajarea unui parc de 7.300 mp.

Prețurile studiourilor cu suprafața utilă de 42,82 mp încep de la 49.303 euro plus TVA 5% (1209 euro/mp util).

Pentru apartamentele cu două camere (suprafață de 56,13 mp), prețurile de vânzare încep de la 64.072 de euro plus TVA 5% (1198 euro/mp).

Pentru apartamentele cu trei camere (suprafața utilă de 82,48 mp) prețurile încep de la 80.631 de euro plus TVA 5% (1026 euro/mp util).

În această toamnă a fost lansată și o ofertă specială ce constă în discount de 5% pentru plata avansului de minim 80% din prețul apartamentului (două și trei camere).

În etapa a III a proiectului vor fi construite 242 apartamente.

“La începutul anului viitor vom demara lucrările pentru etapa doua a proiectului, iar etapa a treia va demara în 2023”, ne-a mai spus dl Buzoiu.

Dezvoltatoru proiectului este Lucian Orban. Acesta a construit atât în Constanța, cât și în București mai multe proiecte rezidențiale. Printre acestea sunt: Tomis Plus, în Constanța, cu 24 blocuri și 42 case individuale, Lake Residence – Constanța, cu 40 de case, Smaranda Brăescu – București, cu 109 apartamente etc.

 

 

 

Citiți și:

Teren de circa 23 mii mp, pregatit pentru dezvoltarea unui ansamblu imobiliar

Un teren de circa 5 ha va fi reglementat urbanistic

Viitor parc logistic, pe aproape 3 ha, intarziat de birocratie

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/nov – dec 2019

Sus