Oferte locuri de munca top

In Galati autorizatiile de construire vor fi obtinute mai repede

Gălășenii care vor avea nevoie de o autorizație de construire nu vor mai face drumuri către o serie de instituții, ci vor depune documentația și cererea la Primăria municipiului Galați de unde vor obține Avizul Comun. Astfel, se va scurta și timpul în care solicitantul va intra în posesia avizului comun.

Edilii municipiului Galați au înființat Comisia de Aviz Comun, care va analiza documentele depuse de solicitant pentru a obține în numele acestuia avizele/acordurile cerute prin certificatul de urbanism, în vederea primirii autorizației de construire.

Eliberarea Avizului Comun se va face direct către solicitant sau pe bază de procură notarială, persoanei desemnate.

Taxele pe care solicitantul le va achita, pentru toate avizele și acordurile pe care urmează să le obțină, vor fi încasate la Casieria Primăriei municipiului Galați.

Până la acest moment, Comisia de Aviz Comun are ca membri reprezentanți ai organismelor cu care Primăria Galați a încheiat acorduri în acest sens, respectiv: Serviciul Public ECOSAL, SDE Electrica Muntenia Nord Sucursala Galați, S.C. Apă – Canal Galați, Distrigaz Sud Rețele, S.C. Telekom România, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, S.C. Calorgal Galați, S.C. Electrocentrale S.A. Galați, S.C. Transurb S.A. Galați, precum și direcții/servicii din cadrul Primăriei Galați – Compartiment de Gestiune a Evidenței Patrimoniale, Direcția Dezvoltare Infrastructură și Lucrări Publice, Compartiment Nomenclatură Urbană (numere poștale), Comisia pentru Siguranța Circulației.

Pe viitor, municipalitatea intenționează să stabilească acorduri de colaborare și cu alte instituții din oraș și companii private precum Direcția de Sănătate Publică, Agenția pentru Protecția Mediului, Serviciul Român de Informații, S.C. RCS – RDS S.R.L. etc.

Obținerea Avizului Comun va deveni funcțională începând din data de 22 ianuarie 2019, iar Comisia de Aviz Comun se va întruni, săptămânal, în fiecare zi de joi, începând din data de 31 ianuarie 2019. Până în prezent, membrii Comisiei s-au reunit în repetate rânduri pentru a testa noul mecanism.

Începând cu luna mai a acestui an, Avizul Comun va putea fi obținut și electronic, Primăria municipiului Galați urmând să le pună la dispoziție cetățenilor și investitorilor o platformă on-line în acest scop, la fel cum s-a întâmplat și în cazul certificatului de urbanism.

Instituția Arhitect Șef din cadrul Primăriei municipiului Galați a emis în 2018 cu 30% mai multe autorizații de construire/desființare comparativ cu anul 2017. Totodată, anul trecut au fost eliberate 2.235 de certificate de urbanism, față de 1.959 în 2017. În ceea ce privește autorizațiile de construire/desființare, în 2018 a fost vorba despre un număr de 1.150, față de 886 în anul 2017.

 

 

Citiți și:

Viitor cartier de peste 100.000 mp sc in Bucuresti

In zona centrala a Capitalei va fi edificata o cladire de birouri

Ansamblu cu locuinte si spatii hoteliere, pe malul unui lac din Bucuresti

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.8/ nov-dec 2018

2 Comentarii

  1. Stanescu dan said:

    As vrea sa stiu cat se plateste o autorizatie in galati in filesti pe 150mp

  2. TURELTAN said:

    Intre ceea ce publica Primaria Galati privind documentele care se solicita la obtinerea autorizatiei de constructie si realitatea practica este o diferenta enorma , de domeniul aberatiilor. Iata cateva aberatii: Se cere o Declaratie notariala prin care beneficiarul isi asuma raspunderea pentru eventuale prejudicii ulterioare cauzate de consecintele ulterioare ale mentiunii din extrasul de carte funciara referitoare la localizarea incerta a imobilului nr cad 127002 Intelege cineva ce se cere?

Sus