Oferte locuri de munca top

Inca un pas pentru construirea Spitalului Regional de Urgenta Cluj

Autoritățile clujene vor să urgenteze finalizarea documentației necesare finalizării studiului de fezabilitate pentru construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj, până cel târziu în luna octombrie 2018, astfel încât, la finele acestui an, să fie depusă la Comisia Europeană aplicația pentru obținerea finanțării nerambursabile în cuantum de 50 milioane de euro pentru Spitalul Regional de la Cluj.

Tot în contextul necesității respectării termenelor de edificare a Spitalului Regional de Urgență, prevăzut a se finaliza în luna decembrie 2023, Consiliul Județean Cluj a reiterat disponibilitatea de a actualiza în cel mai scurt timp posibil Planul Urbanistic Zonal necesar realizării spitalului în noua formă agreată și asumată de Ministerul Sănătății, de a asigura execuția branșamentelor și a racordurilor la utilități precum și realizarea drumurilor de acces necesare.

Astfel, în cadrul unei întâlniri tehnice, au fost analizate în detaliu o serie de aspecte tehnice și chestiuni practice referitoare la numărul optim de paturi pe care le va avea viitorul Spital Regional raportat la standardele legale și la suprafața totală disponibilă, amplasarea parcărilor și a numărului de locuri necesare, clarificarea distanței clădirii față de limitele proprietăților vecine, felul în care se vor realiza branșamentele la utilități, măsurile obligatorii și investițiile necesare pentru obținerea avizului de securitate la incendiu, asigurarea transportului în comun până în proximitatea spitalului, spațiile alocate pentru activitățile didactice și de cercetare științifică precum și alte chestiuni tehnice relevante.

„A fost, fără îndoială, o discuție extrem de utilă și de constructivă care a atins numeroase aspecte  esențiale de a căror clarificare depinde implementarea în bune condiții a proiectului. Întrucât ne dorim un rezultat cu adevărat de excepție, construcția spitalului regional de la Cluj va ține cont inclusiv de modelul și experiența spitalelor similare recent construite în Europa”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Marius Mînzat, prezent la întâlnire.

 

Citiți și:

Aproape 20 ha pentru construirea unui nou spital

Peste 10 mil lei investiti in cladiri pentru invatamant

Blocuri aprobate pentru reabilitare energetica

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 1/martie 2018

Sus