Oferte locuri de munca top

Infringement pentru legislatia achizitiilor publice

Comisia Europeană a transmis României o scrisoare de notificare a întârzierii în îndeplinirea obligațiilor în ceea ce privește conformitatea legislației naționale cu normele UE privind achizițiile publice și concesiunile.

Astfel de avertizări au primit joi, 24 ianuarie, nu mai puțin de 15 state membre UE (Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Germania, Ungaria, Italia, Malta, Țările de Jos, Polonia, România, Suedia și Regatul Unit).

Noile norme (Directiva 2014/24/UE, Directiva 2014/25/UE și Directiva 2014/23/UE) trebuiau transpuse de statele membre în legislația națională până la 18 aprilie 2016.

Scrisorile sunt rezultatul unui control de conformitate efectuat de Comisie pentru a vedea dacă normele naționale transpuse sunt conforme cu directivele UE.

Aceeași evaluare este efectuată sau va fi efectuată pentru restul statelor membre, unde transpunerea a fost finalizată cu întârzieri importante. Statele membre au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de Comisie; în caz contrar, Comisia poate decide să trimită avize motivate.

Prin pachetul său lunar de decizii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Principalele decizii adoptate de Comisia Europeană în ianuarie, grupate pe domenii de politică, includ 132 de scrisori de notificare a întârzierii în îndeplinirea obligațiilor, 60 avize motivate și 9 cazuri de trimitere în fața Curții de Justiție a UE. Totodată, Comisia închide 87 de cazuri în care diferendele cu statele membre în cauză au fost soluționate fără a fi necesară continuarea procedurii.

 

 

Citiți și:

Oferta castigatoare pentru extinderea retelei de apa, reevaluata

Cu cat scad preturile apartamentelor si in ce conditii

Cum merg vanzarile de apartamente noi in zonele centrale ale Capitalei

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.8/ nov-dec 2018

Sus