Oferte locuri de munca top

Licitatii pentru mari proiecte din fonduri europene, anulate din lipsa de participanti

Încă patru proceduri de achiziție publică, organizate pentru atribuirea contractelor de execuție a unor mari proiecte de infrastructură, au fost anulate recent.

Valoarea totală estimată a celor patru proiecte, cu finanțare din fonduri europene nerambursabile, se ridică la aproape 120 milioane de euro (circa 590 milioane de lei).

Cauzele anulării procedurilor sunt, potrivit SEAP, lipsa de ofertanți și abateri grave de la procedura de atribuire.

Contractele scoase la licitație aveau ca obiectiv specific reabilitarea și modernizarea a câtorva elemente de infrastructura de transport și canalizare.

O firma de constructii ramane castigatoarea unui contract rutier  

  • modernizarea Aeroportului Tulcea

Regia Autonomă Aeroportul Delta Dunării Tulcea a lansat procedura de achiziție publică, pentru un contract în valoare estimată de aproape 126 milioane de lei.

Acest contract vizează:

– proiectarea și execuția de lucrări a obiectivului Modernizare si extindere terminal pasageri;

– modernizarea platformei de îmbarcare-debarcare si a caii de rulare Alfa (construite in 1973);

– construire platforma dedicata activităților de degivrare/ antigivrare aeronave.

Finanțarea este prin Programul Operațional Infrastructura Mare.

Procedura a fost anulată deoarece la data limită de depunere a cererilor de participare, niciun ofertant nu a răspuns la toți factorii de evaluare.

  • modernizarea rețelei de canalizare în București

Municipiul București, a lansat licitația pentru atribuireacontractului de lucrări pentru reabilitarea și înlocuirea rețelei de canalizare în zonele Cotroceni, Regina Maria și Tineretului. În contract era prevăzută reabilitarea a 32 de km de rețea de canalizare, precum și construirea unui sistem unitar de drenare și a unor stații de pompare a apei.

Finanțarea este prin Programul Operațional Infrastructura Mare, iar valoarea estiamtă a acestui contract este de peste 183,4 milioane lei fără TVA.

Licitația a fost anulată deoarece la data limită de depunere a ofertelor nici unul din ofertanții înscriși nu a răspuns la toți factorii de evaluare.

  • proiectarea și execuția Variantei Ocolitoare a Municipiului Arad-Est

Din lipsă de oferte a fost anulată și licitația pentru contractul de proiectare și execuție a Variantei Ocolitoare a Municipiului Arad-Est, autoritatea contractantă fiind Consiliul Județean Arad.

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare.

Varianta Ocolitoare a municipiului Arad-Est are lungimea traseului de 11 km.

Valoarea estiamtă a contractului este de circa 190,66 milioane de lei fără TVA. Durata de realizare a investiției era prevăzut să fie de 24 de luni.

  • Lucrări portuare în valoare de 84 milioane lei

Compania Nationala Administratia Porturilor Dunarii Maritime SA a lansat o licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor din cadrul proiectului: “ Amenajare Dane Ro-Ro în Portul Bazinul Nou Galați” , finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare.

Valoarea estiamtă a contractului este de peste 84 milioane de lei fără TVA

Contractul includea o serie de lucrări și servicii, dintre care amintim:

* elaborarea documentațiilor tehnice;

* obținerea tuturor avizelor/acordurilor/permiselor necesare obținerii Autorizației de construire;

* execuția lucrărilor de amenajare a danelor 39, 40 si 41 din Bazinul Nou Galati pentru primirea si operarea navelor tip RoRo si RoPax;

Licitația a fost anulată deoarece au existat abateri grave de la prevederile legislative ce afectau procedura de atribuire, făcând imposibilă încheierea contractului. Ca urmare a unor solicitări transmise din partea ofertanților cu privire la regimul juridic al amplasamentului executării lucrărilor, în urma analizei s-a constatat că sunt necesare modificări asupra documentației tehnice al căror efect constă în încălcarea princiilor privind achizițiile publice.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

Sus