Oferte locuri de munca top

Mega Mall din Bucureşti se deschide pe 14 mai

Mega Mall_3Mega Mall, centrul comercial aflat în construcţie în vecinătatea Arenei Naţionale, va fi inaugurat pe 14 mai.
Sorin Scîntei, project manager în cadrul NEPI, a declarat: „Momentan se finisează în cel mai mic detaliu elemente unice în România, a căror construcţie este foarte laborioasă, precum plafonul care permite trecerea luminii naturale, dar și vitrinele din sticlă ale magazinelor, cu înălţimea de 14 metri. Toate spațiile comerciale au fost predate partenerilor conform planificării.”
Demarat în urmă cu doar 1 an şi 2 luni, proiectul are o suprafață de 230.000 de metri pătrați construiţi. Centrul comercial va fi deservit de o parcare de 3.000 de locuri, 1.000 dintre acestea fiind amenajate pe acoperişul complexului.

Investiţia a fost estimată la 165 milioane euro. NEPI deţine 70% din proiect, iar compania Real 4 You are o participaţie de 30%.
Portofoliul NEPI cuprinde totodată Mall Promenada, Vulcan Value Centre, CityPark Constanţa, Ploieşti Shopping City, Brăila Mall, Galaţi Shopping City, Shopping City Târgu Jiu şi alte centre comerciale atat în  ţară, cat şi în Serbia şi Slovacia. NEPI mai deţine şi clădirile de birouri Floreasca Business Park, TheLakeView din Bucureşti, City Business Centre din Timişoara şi The Office din Cluj.

Sus