Oferte locuri de munca top

Modernizarea Spitalului de Urgenta Bacau primeste bani europeni

Contractul de finanțare pentru execuţia lucrărilor de reparaţii la clădirea veche a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău a fost semnat astăzi. Valoarea contractului de finanţare este de 26.038.027 lei (cu TVA, cote și taxe incluse), iar durata lucrărilor de proiectare și execuție va fi de 34 de luni (din care 4 luni pentru proiectare). Lucrările vor fi executate prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), instituţie aflată sub autoritatea MDRAP. Acestea vizează consolidarea sistemului structural, refacerea instalațiilor şi finisajelor, precum și reabilitarea funcţională în vederea realizării nivelelor de performanţă prevăzute de legislaţie pentru îndeplinirea cerinţelor de rezistență, stabilitate și siguranţă în exploatare. În acest moment, în corpul vechi al spitalului se află secțiile de ORL, radiologie, oncologie și psihiatrie, iar, în urma finalizării lucrărilor de reabilitare, aici vor funcţiona secţiile de psihiatrie, boli infecțioase adulți, diabet, îngrijiri paleative, secție HIV, fără a necesita dotări cu aparatură medicală specifică secțiilor chirurgicale, blocurilor operatorii sau ATI. Spitalul are 21 de secții, 8 compartimente, 4 laboratoare, 2 farmacii cu circuit închis, un sistem ambulatoriu integrat, 1.182 de paturi pentru spitalizare continuă, 60 de paturi pentru spitalizare de zi şi 8 paturi pentru spitalizare de zi pentru hemodializă. Anual, în această unitate medicală, sunt rezolvate peste 54.000 de cazuri în regim de spitalizare continuă și peste 21.600 de cazuri pentru spitalizare de zi.        

 

 

Citiți și:

Ce planuri de dezvoltari imobiliare sunt in nordul Bucurestiului

Terenul pentru un viitor ansamblu rezidential a fost precontractat

Au fost autorizate o cladire de birouri si una de locuinte

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.8/ nov-dec 2018

Sus