Oferte locuri de munca top

Modificari in proiectul Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii

Mai multe completări vor fi aduse proiectului Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern.

Astfel, capitalul social inițial al FSDI este stabilit la valoarea de peste 19 miliarde lei, fiind format din aport în numerar în valoare de 9 miliarde lei și din aport în natură reprezentat de pachete de acţiuni nominative în valoare aproximativ 10,2 miliarde lei.

Conform documentului, capitalul social inițial al FSDI se împarte într-un număr de 1.470.142.333 acțiuni nominative cu valoare nominală de 13 lei per acțiune, stabilită având ca referință media  valorilor nominale a acțiunilor aduse aport în natură la capitalul social inițial al FSDI.

Strategia va fi corelată cu un set de indicatori de performanță pe termen mediu și lung stabiliți de adunarea generală a acționarilor, anterior elaborării strategiei de către conducerea FSDI și are în vedere următoarele domenii și activități de dezvoltare:

* finanțarea întreprinderilor în diverse etape ale dezvoltării, indirect, prin fonduri dedicate, indiferent de structura acționariatului, dacă aceste întreprinderi  sunt relevante pentru un anumit sector economic/industrial;

* finanțarea companiilor românești de importanță strategică, respectiv dezvoltarea sectoarelor cheie, în care companiile românesti au șansa de a obține un avantaj competitiv la nivel global;
* investiții în industrie, agricultură, servicii, comerț, construcții,

* investiții în proiecte de infrastructură;

* finanțarea start-up-urilor și a întreprinderilor într-un stadiu incipient de dezvoltare;
* crearea de locuri de muncă în mod durabil, prioritar geografic în zonele cu dezvoltare mai puțin avansată și prioritar economic în sectoarele cu potențial ridicat de creștere economică;
* stimularea inovației și a noilor tehnologii;

* dezvoltarea capitalului uman și social pe termen lung;

* creșterea competitivității economiei românești;

* urmărirea strategiei energetice;

* piețele de capital;

* societăți din afara țării;

* alte domenii și activități de dezvoltare care sunt de interes pentru economia națională.

Totodată, inițiatorii propun ca administrarea FSDI să fie făcută în sistem dualist, de către un Consiliu de supraveghere și un Directorat. Consiliul de Supraveghere, la rândul său, va fi format din 9 membri, în vederea respectării celor mai bune practici din domeniul guvernanței corporatiste și evitării clasificării FSDI în sectorul administrației publice.

Acțiunile nominale sunt deținute de stat la 28 operatori economici:

* Engie Romania S.A.

* Societatea de Distributie și Furnizare A Energiei Electrice – „Electrica” S.A.

* Delgaz Grid S.A.

* E.On Energie Romania SA

* Chimcomplex SA

* Omv Petrom SA

* Telekom Romania Communications S.A.

* CN „Loteria Romana” SA

* IAR SA

* Oil Terminal SA

* Compania Nationala Administratia Porturilor Dunarii Maritime SA

* Societatea Nationala de Gaze Naturale ” Romgaz ” SA

* Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale ” Hidroelectrica” S.A.

* Compania Națională „Aeroporturi București” SA

* Societatea Națională „Nuclearelectrica” SA

* Compania Națională „Imprimeria Națională” SA

* Conpet SA

* SN „Aeroportul Internațional Timișoara-Traian Vuia-” SA

* Societatea de Tratament Balnear și Recuperare a Capacitatii De Munca „T.B.R.C.M” S.A.

* Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale S.A.

* Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de ridicat și Recipientelor sub presiune – (CNCIR) SA

* Cupru Min SA Abrud

* Societatea Nationala a Sării SA

* Romaero

* Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” – S.A.Constanța

* Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA

* Antibiotice Sa

* Compania Națională Unifarm S.A.

 

Descărcați aici Proiectul de Hotărâre

 

 

 

 

 

Citiți și:

O primarie respinge proiectul unui ansamblu cu inaltime mare

Viitoare unitate de productie in Bucuresti

Doua cladiri municipale vor fi reabilitate din bugetul local

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.1/ martie 2019

 

Sus