Oferte locuri de munca top

Modificarile legilor achizitiilor publice intra in vigoare

Modificările aduse legilor achizițiilor publice prin Ordonanța de Urgență nr 45 intră în vigoare odată cu publicare acesteia în Monitorul Oficial (document atașat mai jos).

Guvernul a justificat procedura de urgență prin perioada lungă pe care o presupune procedura parlamentară, precum și prin faptul că legile achizițiilor publice au fost adoptate în procedură de urgență. În procesul de adoptare au fost introduse o serie de elemente noi care necesită o corelare urgentă a anumitor prevederi cu textul actului normativ în ansamblu, situație constatată din aplicarea practică a acestora.

Ordonanța 45/2018 stabilește noi praguri valorice. Astfel, autoritatea contractantă are obligația publicării unui anunț de participare și/sau de atribuire în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la atribuirea contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru a căror valoare estimată, fără TVA, este egală sau mai mare decât următoarele praguri valorice:

a)24.977.096  lei, pentru contractele de achiziție publică/acordurile-cadru de lucrări;

b) 648.288 lei, pentru contractele de achiziție publică/acordurile-cadru de produse și de servicii;

c)994.942 lei, pentru contractele de achiziții publice/acordurile-cadru de produse și de servicii atribuite de consiliul județean, consiliul local, Consiliul General al Municipiului București, precum și de instituțiile publice aflate în subordinea acestora;

d)3.376.500 lei, pentru contractele de achiziție publică/acordurile-cadru de servicii care au ca obiect servicii sociale și alte servicii specifice, prevăzute în anexa nr. 2.

Autoritatea contractantă poate utiliza criteriul prețul cel mai scăzut numai în situația în care achiziționează produse, servicii sau lucrări a căror valoare estimată a contractului nu depășește pragurile prevăzute mai sus.

Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 135.060 lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 450.200 lei.

De asemenea, noua Ordonanță prevede că se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, respectiv prin hotărâre a autorităților deliberative locale: înființarea de unități de achiziții centralizate, situațiile și condițiile în care autorități contractante achiziționează produse sau servicii de la unități de achiziții centralizate care furnizează activitățile de achiziție centralizate, precum și în care unități de achiziții centralizate care furnizează activitățile de achiziție centralizate atribuie contracte de achiziție publică/încheie acorduri-cadru de lucrări, produse sau servicii destinate altor autorități contractante.

Conținutul ofertelor și al solicitărilor de participare, precum și cel al planurilor/proiectelor în cazul concursurilor de soluții este confidențial până la publicarea raportului procedurii.

Descărcați aici Ordonanța de urgență nr. 45/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice:

 

 

 

 

 

 

Participati la evenimentul organizat de ARENA Constructiilor, joi 7 iunie, la Bucuresti !

 

Citiți și:

Peste 400 apartamente si multe spatii de servicii, intr-un nou proiect

Modernizarea a 17 km cu 35 mil lei

Proiectare si executie pentru consolidarea partilor carosabile

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2018

Un comentariu;

  1. Cruti Sofia said:

    Pragurile valorice ale achizitiilor publice privind obligatia autoritatii contractante de publicare in JOUE , mentionate la pct 24.a), 25.b) ,26.c) si 27.d sunt incorect scrise fata de cele mentionate in O.G 45/2018

Sus