Oferte locuri de munca top

Modificarile pentru Autostrada Brasov – Targu Mureş – Cluj – Oradea, la Guvern

Modificările soluțiilor tehnice pentru proiectul Autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea se află pe agenda ședinței de astăzi a Guvernului, spre aprobare.

Conform proiectului de Hotărâre, faţă de Studiul de fezabilitate iniţial, unele soluţii tehnice au fost adaptate prevederilor normelor, normativelor, standardelor în vigoare (cu revizuiri ulterioare), adaptate la rezultatele/ concluziile studiilor de teren aprofundate, cerinţelor acordului de mediu, etc.

Astfel, lungimea autostrăzii s-a stabilit la 416 km, rezultaţi din măsurătorile topografice de detaliu, faţă de 415 km estimaţi la SF. Din aceștia, mai trebuie executați 341 km.

Valoarea totală a investiției este de 29 miliarde de lei, din care valoarea lucrărilor de construcții și montaj este de 24,8 miliarde lei.

Pentru restul de executat, mai sunt necesari 21,8 miliarde de lei, din care valoarea lucrărilor de construcții și montaj este de 17,9 miliarde lei.

Durata de execuție pentru restul de executat este de 48 de luni.

Totodată, conform documentului, sistemul rutier a fost dimensionat şi verificat în baza traficului recenzat în anul 2015 pentru 37,2 km Subsecţiunile 2A1 Ogra – Iernut, 2A2 Iernut – Cheţani şi 2A3 Cheţani – Câmpia Turzii, cu îmbunătăţiri ale straturilor de formă, faţă de structura dimensionată la Studiul de fezabilitate iniţial.

Principalele revizuiri tehnice constau în:

* sistemul rutier a fost dimensionat şi verificat în baza traficului recenzat în anul 2010 cu perspectiva de evoluţie pentru 30 ani

* în cadrul Studiului de Fezabilitate iniţial, toate lucrările de artă au fost proiectate pentru clasa E de încărcare şi dimensionate hidraulic pentru debite cu asigurarea de 2%, iar ulterior anului 2011, pentru Secţiunile care au suferit reproiectări

* pentru traversarea Munţilor Meseş s-a adoptat soluţia tehnică de tunel pentru înlocuirea debleelor adânci de aprox. 42 m si 120 m lăţime la altitudine de peste 504 m prevăzute în Studiul de Fezabilitate din anul 2003, având în vedere impactul deosebit asupra mediului, calitatea proastă a solului şi măsurile ample de consolidare şi stabilizare ale soluţiei iniţiale.

 

Pentru mai multe detalii legate de Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, citiți și articolul Schimbari pentru autostrada Brasov -Targu Mures- Cluj -Oradea

 

 

 

Citiți și:

Aproape 700 de apartamente noi se vor adauga in portofoliul unui dezvoltator

A fost autorizata prima faza a unui proiect ce va cuprinde 550 apartamente

Spatii noi de productie si depozitare, pe circa 6 mii mp suprafata construita

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/oct 2019

Sus