Oferte locuri de munca top

Noi investitii majore pregatite de Compania de Apa Somes

Compania de Apă Someş S.A., societate comercială în cadrul căreia Consiliul Judeţean Cluj deţine calitatea de acționar majoritar, a încheiat cu Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) din cadrul Guvernului României contractul de finanțare pentru proiectul „Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020”.

”Ne dorim ca toate demersurile pe care le facem în vederea accesării celor peste 350 de milioane de euro să fie realizate într-o manieră cât mai profesionistă, astfel încât implementarea acestui nou program să aibă o finalitate fericită pentru un număr cât mai mare de locuitori ai județelor Cluj și Sălaj. Ceea ce intenționăm să obținem este o infrastructură de apă şi canalizare modernă, adaptată celor mai noi standarde în domeniu și normativelor europene în vigoare”, a declarat președintele Consiliului Judetean Cluj, domnul Alin Tişe.

Necesitatea încheierii acestui contract a fost determinată de prelungirea cu trei ani a perioadei inițiale de programare, astfel încât noul contract de asistență tehnică va acoperi atât perioada alocată întocmirii aplicației de finanțare și a documentațiilor suport pentru pregătirea celui de-al cincilea proiect major de investiții al Companiei de Apă Someș SA cât și perioada de după obținerea finanțării, respectiv cea de întocmire a documentațiilor de atribuire a contractelor de lucrări, servicii și furnizare care vor compune proiectul de investiții.

Principalii indicatori ai acestei noi investiții se referă la alimentarea cu apă și canalizare pentru marea majoritate a locuitorilor din aria urbană – străzile care aparțin domeniului public, alimentare cu apă pentru cât mai multe localități rurale și canalizare pentru aglomerările rurale cu mai mult de 2.000 de locuitori, indicatorii fiind dependenți și de raportul dintre valoarea investiției și populația deservită.

În ceea ce privește contractul de finanțare recent încheiat de CASSA, acesta are o valoare totală eligibilă de 8.814.941 lei, din care valoarea nerambursabilă din Fondurile de Coeziune ale Uniunii Europene este de 7.492.699,81 lei, contribuția de la bugetul național este de 1.234.092,19 lei, iar contribuția de la bugetul județului Cluj este de 88.149 lei.

Perioada de implementare a noului contract este de 55 de luni, acesta urmând sa îşi înceteze valabilitatea la data finalizării POIM 2014-2020.

În vederea implementării celui de-al cincilea program major de investiţii în cadrul POIM, Compania de Apă Someş S.A. şi Consiliul Județean Cluj intenționează să atragă de la Uniunea Europeană o sumă de peste 350 milioane euro, bani destinați atât continuării lucrărilor de extindere şi modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă şi de canalizare în mediul urban cât, mai ales, realizării de astfel de lucrări în mediul rural din aria deservită.

Acest nou program vine în continuarea investițiilor în valoare de peste 330 milioane de euro deja derulate în perioada 1997-2016 și care au avut rolul de a asigura conformarea cu condiționalitățile prevăzute în Capitolul de Mediu al Tratatului de Aderare, respectiv o creștere a calității apei și a serviciilor, atenuarea riscurilor asupra sănătății cetățenilor, scăderea costurilor de tratare a apei uzate, reducerea consumului și a pierderilor din rețea etc.

 

cop1

 

Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia septembrie (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus