Oferte locuri de munca top

Oficial: De anul viitor, TVA de 5% pentru locuintele de maxim 140.000 euro

Începând de la 1 ianuarie 2021, la cumpărarea locuințelor de maxim 140.000 euro, persoanele fizice vor plăti TVA de 5%. Noua facilitate fiscală a fost publicată în Monitorul Oficial. Este Legea 248/2020 pentru modificarea art 291 din Legea nr 227/2015 privind Codul Fiscal.

Cota redusă se aplică numai în cazul locuințelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare.

TVA-ul de 5% se aplică la cumpărarea locuințelor care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești.

Prețul de vânzare a locuinței și a terenului pe care este construită nu trebuie să depășească suma de 140.000 euro, echivalent în lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată. La cursul de 4,85 lei/euro, prețul maxim al unei locuințe care beneficiază de reducerea TVA este de 679.000 lei.

Înainte de această modificare, legea prevedea TVA de 5% pentru livrarea de locuințe a căror valoare nu depășea 450.000 lei, achiziționate de orice persoană necăsătorită sau familie.

De asemenea, aceasta era aplicată numai dacă terenul pe care este construită locuința nu depășea suprafața de 250 mp, inclusiv amprenta la sol a locuinței, în cazul caselor de locuit individuale.

Propunerea legislativă a fost înaintată la Senat în luna mai a acestui an de către deputatul PMP Petru Mobilă. A fost respinsă de Senat, dar a fost adoptată de către Camera Deputaților în luna octombrie.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020

Un comentariu;

  1. Octavian said:

    Parca au zis ca nu maresc niciun impozit dar ne trezim cu altele.
    Cei cu prima casa cu greu se mai pot apropia de locuinte si acum si mai greu!

Sus