Oferte locuri de munca top

Patru proiecte cu opt cladiri de birouri, vandute

Patru proiecte de birouri clasa A din țara noastră, cu o suprafață închiriabilă totală de 118.500 mp, fac obiectul achiziției pentru care AFI Europe NV a finalizat un nou acord cu NEPI Rockcastle.

Portofoliul achiziționat constă în patru proiecte de clădiri  cu un total de opt clădiri de birouri in București și Timișoara:

* Floreasca Business Park, situat în Calea Floreasca nr. 169, București, cu o suprafață totală de 36.470 mp;

* The Lakeview, situat în Str. Barbu Văcărescu nr. 301-311, București, cu o suprafață totală de 25.907 mp;

* Aviatorilor 8, situat în Bd. Aviatorilor nr. 8A, București, cu o suprafață totală de 8.203 mp;

* Timișoara City Business Center, situat în Str. Coriolan Brediceanu nr. 10, Timișoara, cu o suprafață totală de 47.936 mp.

Valoarea tranzacției se ridică la 290 de milioane de euro.

Preluarea portofoliului este programată să se încheie în următoarele patru luni.

AFI Europe Romania a dezvoltat și continuă de dezvolte proiecte imobiliare în sectoarele de retail, birouri și rezidențial în București, Ploiești și Brașov.

După finalizarea acestei tranzacții și a proiectelor de birouri aflate în dezvoltare (AFI Park Brașov și AFI Tech Park 2-3), AFI Europe Romania va gestiona un portofoliu de birouri cu o suprafață închiriabilă totală de aproape 300.000 mp, devenind astfel unul dintre cei mai mari proprietari de clădiri de birouri din România.

Pe segmentul de birouri, AFI Europe România a dezvoltat și gestionează AFI Park
1-5 și AFI Tech Park, ambele situate în București, și AFI Park Brașov, în centrul orașului Brașov, care va fi inaugurat în toamna acestui an.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2020

Sus