Oferte locuri de munca top

Plati record de peste 50 mil lei, indemnizatii pentru angajatii din constructii

Aproape 26.000 de indemnizații, în valoare de peste 50 milioane de lei, au fost plătite de Casa Socială a Constructorilor de la începutul lunii noiembrie a anului trecut și până în prezent.

Este vorba de indemnizațiile plătite angajaților firmelor membre CSC care nu au putut lucra în acest interval de timp, atât din cauza condițiilor nefavorabile, cât și din cauza pandemiei de coronavirus.

Potrivit OUG 92/2020, Casa Socială a Constructorilor poate plăti indemnizații și pe perioada stării de alertă.

Suma de 50,02 milioane lei plătită pentru indemnizațiile angajaților firmelor membre reprezintă cea mai mare valoare plătită într-un sezon de iarnă de către Casa Socială a Constructorilor în cei 22 ani de existență.

Anul acesta, pentru prima dată CSC a plătit indemnizații și pentru perioada stării de urgență și a stării de alertă.

Peste 2.500 de salariați au beneficiat de indemnizații pe perioada stării de urgență, valoarea plătită ridicându-se la peste 4,5 milioane lei.

În starea de alertă 500 de salariați au primit până acum indemnizații de 0,7 milioane lei. Această sumă va crește pe măsură ce CSC va onora solicitările din luna mai și pe cele care vor veni pentru luna iunie de la membrii săi.

 

 

 

Citiți și:

S-au scumpit si produsele metalurgice

Doua viitoare cladiri, in aprobare

Lucrarile pentru edificarea unor blocuri cu 8 niveluri, continua

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2020

Sus