Oferte locuri de munca top

Preturi de vanzare si chirii mai mici pentru locuintele destinate tinerilor

Prețurile de vânzare și chiriile locuințelor ANL destinate tinerilor vor fi reduse, după ce anul trecut au suportat majorări semnificative. Modificările sunt incluse într-un proiect de Ordonanță de Urgență a Guvernului,

Noua reglementare prevede prețuri bazate pe costul de construire a imobilului, scăzând amortizarea și costul chiriei plătite de tinerii care locuiesc în acel apartament și care doresc să îl achiziționeze.

În acest mod, prețul de vânzare nu va mai porni de la costul construirii unui nou imobil.

Astfel, o locuință din București, sectorul 2, cu o suprafață de 90 mp, construită în 2009, care în 2019 costa 144.747 lei, iar în 2020 a costat 242.721 lei,. Însă, după aprobarea noului act normativ va costa 150.092 lei.

În același timp, o locuință ANL din Cluj-Napoca, construită în 2003, cu o suprafață de 62 mp, care în 2019 a costat 97.378 lei, iar în 2020 această sumă a crescut la 161.832 lei, va costa 86.215 lei.

De asemenea, a fost propus ca repartizarea unei locuințe realizată prin programul guvernamental pentru construcţia de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii să aibă un termen mai lung, ”de 60 luni după împlinirea vârstei de 35 ani a beneficiarului”. Adică până împlinirea vârstei la 40 de ani.

Totodată, valoarea de investiție va fi diminuată cu contravaloarea sumelor rezultate din cuantumul chiriei reprezentând recuperarea investiției, calculată în funcție de durata normată de funcționare a clădirii, reținută de autoritățile administrației publice și virată către ANL. Aceasta va fi actualizată cu rata inflaţiei, comunicată de către Institutul Naţional de Statistică.

Conform documentului, vor fi uniformizați coeficienții de ponderare în funcție de rangul localităților, după cum urmează:

* București – coeficient de pondere 1

* Municipii de importanţă naţională – coeficient de pondere 0,95

* Municipii de importanţă interjudeţeană – coeficient de pondere 0,90

* Oraşe – coeficient de pondere 0,85

* Sate reşedinţă de comună – 0,80

* Sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor şi oraşelor – coeficient de pondere 0,80.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/aprilie 2021

Sus