Oferte locuri de munca top

Primele 20 de proiecte feroviare finantate prin PNRR

20 de proiecte de modernizare, electrificare, dublare sau reînnoire a căilor ferate din țară au fost luate în considerare în Planul de acțiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare, acțiune asumată în cadrul Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Investițiile au o valoare estimată de peste 15 miliarde de euro, inclusiv TVA.

Planul de acțiune urmează să fie aprobat de către Guvern, acesta aflându-se în prezent în consultare publică.

Mai exact, în cadrul acestuia, în urma prioritizării s-a realizat o ierarhizare a 20 de proiecte în funcţie de punctajul obţinut, prezentate mai jos în ordinea scorurilor obținute:

* Modernizare cf Bucureşti – Craiova – 209 km: 1.492 mil euro cu TVA

* Modernizare Ploieşti Triaj – Focşani – 143 km: 680,7 mil euro cu TVA

* Modernizare Predeal – Braşov – 27 km: 749.7 mil euro cu TVA

* Modernizare Teiuş – Cp. Turzii – 51 km: 364.1 mil euro cu TVA

* Modernizare Ilva Mică – Apahida – 119 km: 849.7 mil euro cu TVA

* Modernizare și dublare Port Constanţa – Palas – 180 km: 865.6 mil euro cu TVA

* Modernizare și electrificare Giurgiu Frontieră – Bucureşti – 99 km: 687.4 mil euro cu TVA

* Modernizare și dublare parțială Craiova – Dr.Tr.Severin – Caransebeş – 234 km: 2511 mil euro cu TVA

* Modernizare, electrificare și dublare Complex feroviar Bucureşti – 600 km: 1190 mil euro cu TVA

* Modernizare Cp. Turzii – Cluj Napoca- 51 km: 576.6 mil euro cu TVA

* Modernizare Focşani – Roman – 147 km: 699.7 mil euro cu TVA

* Modernizare și electrificare parțială Paşcani – Iaşi – Ungheni – 97 km: 461.7 mil euro cu TVA

* Reînnoire Buzău – Făurei – 40 km: 190.4 mil euro cu TVA

* Modernizare și electrificare Craiova – Calafat – 107,8km: 667.9 mil euro cu TVA

* Modernizare Paşcani – Suceava – Dărmăneşti- 71 km: 338 mil euro cu TVA

* Modernizare și electrificare Timişoara – Stamora Moraviţa Fr. – 56 km: 142.8 mil euro cu TVA

* Modernizare Roman – Paşcani – 41 km: 195.2 mil euro cu TVA

* Modernizare Suceava – Ilva Mică – 191 km: 2150.9 mil euro cu TVA

* Reînnoire Făurei – Feteşti – 89 km: 423.6 mil euro cu TVA

* Modernizare și electrificare Dărmăneşti – Vicşani Frontieră – 34 km: 67.8 mil euro cu TVA

Deciziile de finanţare în domeniul feroviar depind de modul de abordare a proiectelor de modernizare, în vederea atingerii standardelor impuse la nivel de regulament european. Astfel, cele două abordări sunt:

* Implementarea fazată care prevede două etape:

  1. a) etapa I – lucrări de tip reînnoiri pe liniile directe, implementate într-o manieră accelerată, care vizează eliminarea tuturor restricţiilor de viteză prin înlocuirea cadrului piatră spartă (track beds) – traverse şi prinderi (rail sleepers and rail fasteners) – şină (steel rail) şi a aparatelor de cale (rail switches);
  2. b) etapa a II-a – lucrări de modernizare complete, pe liniile directe şi abătute în special pentru poduri, podeţe, tuneluri, care prevăd reutilizarea în procente ridicate a elementelor schimbate în prima etapă, la care se adaugă şi introducerea sistemului ERTMS.

* Modernizare completă în cadrul unui proiect integrat

Alocările financiare aferente proiectelor depind de abordările menţionate, studiile de fezabilitate definind sectoarele de cale ferată care necesită modernizare completă şi cele care asigură standardele europene printr-un proces fazat.

Transferul modal către calea ferată al traficului de călători

Totodată, pentru perioada 2021-2026, principala ţintă a acţiunilor destinate creşterii traficului feroviar de călători va viza transferul modal către calea ferată a fluxurilor de transport derulate în prezent prin intermediul transportului rutier public (cu autocare, autobuze, microbuze).

Sunt avute în vedere inclusiv măsuri destinate să încurajeze transferul modal către calea ferată a fluxurilor de transport derulate în prezent prin intermediul transportului rutier individual (cu autoturisme şi motociclete).

 

Descărcați aici Planul de acțiune – proiect

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

Sus