Oferte locuri de munca top

Promisiunea TVA zero la locuinte devine incerta

Situația proiectului de lege privind TVA 0% pentru livrarea de locuințe este încă incertă, iar Liviu Dragnea, președintele PSD, a anunțat că decizia finală va fi luată săptămâna viitoare și că nu exclude posibilitatea de a renunța la propunere.

„Săptămâna următoare vom avea ultima discuție cu colegii noștri din Comisie, iar dacă cei cărora ne adresăm nu doresc, nu facem binele cu forța. Același lucru este valabil și pentru publicitatea pentru presă. Săptămâna următoare vom lua decizia finală. (…) Am stabilit cu colegii mei din comisiile de specialitate să ne întâlnim săptămâna următoare să-mi spună care au fost ultimele discuții cu agenții economici din domeniu, pentru că cei cărora ne adresam cu această măsură se pare că au o temere justificată în sensul că pot ajunge în situația să aibă probleme cu cash-flow-ul, în sensul că vor avea de recuperat TVA”, a afirmat liderul partidului de guvernământ.

Președintele social-democraților a declarat că a luat la cunoștință temerile dezvoltatorilor imobiliari, dar și cele din presă. Cele două sectoare se temeau că proiectul de lege nu va aduce beneficiile intuite, ci mai degrabă ar determina întârzieri în recuperarea TVA sau scăderi ale prețurilor plătite pentru publicitate. Ba mai mult, proiectul de act normativ a fost întârziat și de discuțiile cu oficialii Comisiei Europene pe acest subiect.

 

Grindeanu: Propunerea legislativă nu aparține Guvernului

Întrebat despre situația proiectului de Lege privind TVA 0%, premierul Grindeanu a spus că nu cunoaște situația și, mai mult, că proiectul de act normativ nu a fost elaborat de Guvern. Totodată, acesta a afirmat că există norme europene cu privire la cotele diferite de TVA.

„Nu știu să se fi retras în acest moment. Normal că am discuții dese, o să clarificăm și acest subiect” a spus Grindeanu.

Măsura este prinsă în programul de guvernare, dar propunerea legislativă a venit din Parlament, nu de la Guvern.

In toată această perioadă au avut loc întâlniri cu toți actorii implicați și de-o parte și de cealaltă.

 

Revista –    Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia aprilie 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus