Oferte locuri de munca top

Romania, mai putin afectata de pandemia de Covid 19

Economia Uniunii Europene se va confrunta anul acesta cu o recesiune profundă ca urmare a pandemiei produse de coronavirus, în pofida răspunsului politic rapid și cuprinzător atât la nivelul instituțiilor comunitare cât și la nivel național, afirmă oficialii Comisiei Europene.

Din cauza faptului că eliminarea restricțiilor de deplasare a persoanelor are loc mai lent decât s-a estimat în previziunile din primăvară, impactul asupra activității economice în 2020 va fi mai semnificativ decât s-a anticipat mai precizează executivul de la Bruxelles.

Potrivit previziunilor economice de vară, publicate astăzi de CE, în acest an Produsul Intern Brut (PIB) al celor 27 de state comunitare va scadea pe ansamblu cu 8,3% în acest an, urmând să crească cu 5,8% în 2021.

În ce privește România, CE estimează ca PIB-ul va înregistra o contracție de 6 % în 2020 și va crește cu 4 % în 2021.

Previziunea plasează țara noastră pe locul al patrulea între țările cu cea mai mică scădere economică în 2020, la egalitate cu Malta. Cea mai puțin afectată de pandemie ar urma să fie Danemarca, cu o scădere de PIB de 5,3% în 2020.

Prin comparație, criza va fi resimțită cel mai dur în Italia, al cărei PIB va scădea cu 11,2% în acest an, după cum estimează CE.

 

Sus
Translate »