Oferte locuri de munca top

Romania, printre cele mai mari cresteri ale preturilor proprietatilor imobiliare

România ocupă locul patru într-un top al creșterii prețurilor pe piaţa imobiliară din Europa, fiind devansată în materie de creștere a preţurilor de Islanda, Irlanda și Muntenegru.

În primul trimestru din 2017 preţurile apartamentelor au continuat să crească, urcând cu 7,61% faţă de anul precedent. De asemenea, preţul locuinţelor a înregistrat în ţara noastră o creștere de 4,2% în T1 2017.

La nivel european continuă tendința de scumpire a locuinţelor.

Sase din cele mai puternice zece pieţe imobiliare la nivel global se află în Europa. Preţurile locuinţelor au crescut în 17 din cele 23 de state europene pentru care există informaţii trimestriale.

Scumpiri imobiliare au fost și în Slovacia cu o creștere de 6,65% a preţurilor în T1 2017, urmată de Suedia cu 6,5% și Germania cu 5,7%, Letonia cu o creștere a preţurilor de 4,7%, Portugalia cu 4,1% și Lituania cu 3,5%.

Rusia rămâne cea mai slabă piaţă imobiliară europeană și locul trei în materie de scăderi la nivel global. Preţurile imobiliare au întregistrat o scădere anuală de 8,3% cea mai mică depreciere începând cu 2014.  Preţurile au înregistrat în T1 o scădere trimestrială de 2,9%.

În Macedonia preţul locuinţelor a scăzut cu 7,9% faţă de primele trei luni din 2016. În T1 2017 preţul proprietăţilor imobiliare a scăzut cu 3,5% faţă de T4 2016.

Creșterea imobiliară la nivel global a încetinit în T1 2017 în cea mai mare parte a Orientului Mijlociu, America Latină și o parte din Asia experimentând scăderi ale preţurilor sau încetinirea creșterii.

În Europa, Hong Kong, China și Canada  preţurile locuinţelor continuă să crească. Cele mai puternice creșteri  anuale în T1 la nivel global s-au înregistrat în Hong Kong cu 17,2%, Islanda cu 16%, China cu 13%, Canada cu 11% și Irlanda cu 8,9%, potrivit globalpropertyguide.com.

 

 

Revista Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iunie 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus
Translate »