Oferte locuri de munca top

Sase strazi vor fi modernizate cu circa 4,5 mil euro

Au fost aprobate studiile de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea mai multor străzi din municipiul Oradea. Valoarea totală a lucrărilor de modernizare este de circa 4,5 milioane euro.

Este vorba de străzile Valea Frumoasă, Ciucașului, Moviliței, Hotarului, Cântărețului și Dealului.

Străzile sunt situate în cartierul Episcopia, în zona de deal, între str. Matei Corvin și extinderea drumului expres la care se lucrează acum.

Acestea se află într-o situație tehnică precară, ce se agravează din cauza îmbrăcăminții rutiere și a sistemului deficitar de colectare și evacuare a apelor din zona drumului, neavând soluționată scurgerea apelor pluviale, trotuarele fiind fie inexistente, fie într-o stare avansată de degradare.

Prin aceste lucrări va fi asigurată și legătura dintre drumul expres și acest cartier, astfel încât să existe acces atât de pe str. Matei Corvin, cât și de pe drumul expres.

Lucrările de modernizare vizează sfaltarea a peste 4 km de străzi, amenajarea de trotuare și accese și, totodată, asigurarea canalizării pluviale necesară fiecărei străzi.

Termenul estimat pentru realizarea lucrărilor de modernizare este cuprins între între 4 și 8 luni, în funcție de caracteristicile fiecărei străzi în parte.

 

 

 

 

Citiți și:

Parc logistic, extins cu zeci de mii mp sc

Un nou hipermarket, in pregatire

Aproape 17 ha, in pregatire pentru functiuni rezidentiale

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2020

Sus