Oferte locuri de munca top

Sectorul constructiilor, din nou, afectat politic

Deciziile importante din sectorul construcțiilor ar putea fi din nou blocate de mișcările de pe scena politică, având în vedere că se va schimba conducerea la Ministerele de care depind marile investiții publice.

Astfel, Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului, precum și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene au rămas fără conducători, după ce Răzvan-Alexandru Cuc, Grațiela Gavrilescu, Rovana Plumb și vicepremierul Sevil Shhaideh au demisionat. Demnitarii și-au depus mandatele, în urma evaluării demarate de cel mai important partid de guvernământ, PSD.

Astăzi până în orele 11.00, Secretariatul General al Guvernului a înregistrat demisiile a 24 din totalul de 26 de demnitari care dețin portofolii ministeriale în Executivul Grindeanu. La acea oră, demisiile lui Augustin Jianu, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, și Tudorel Toader, ministrul Justiției, erau încă așteptate la SGG, cu toate că acesta din urmă a anunțat pe o rețea de socializare că va renunța la portofoliul pe care-l deține. Este de menționat că Tudorel Toader nu are culoare politică, cel puțin nu asumată, venind din postura de independent după demisia lui Florin Iordache.

Chiar dacă ministerele au rămas fără conducători după demisia în bloc a miniștrilor PSD + ALDE, premierul Sorin Grindeanu încă nu a renunțat la fotoliul de la Palatul Victoria. Acesta se arată dezamăgit de reproșurile care i se aduc, ca urmare a evaluării conduse de Liviu Dragnea, președintele PSD. Ba mai mult, premierul a afirmat, în urma ședinței CExN al PSD, că există câteva măsuri pe care le-a luat în scurtul său mandat și pe care le regretă.

De peste 20 de ani în PSD, Sorin Grindeanu anunță că se va supune deciziei partidului și că va renunța, totuși, la funcție, odată cu numirea de către președintele Iohannis a unui nou premier din partea social-democraților.

Al 19-lea prim-ministru al României post-decembriste consideră că a fost victima unei dorințe exagerate de putere.


În orice scenariu, vom avea un nou premier
Chiar dacă actualul premier se va opune deciziei luate de liderii PSD, este greu de crezut că acesta își va păstra funcția fără susținere politică în Parlament. Dacă acesta își va contura un Cabinet de miniștri independenți sau, în orice caz, de altă culoare politică decât fosta componență, noul Executiv va avea nevoie de un nou vot de încredere în fața Parlamentului. În fine, și dacă Grindeanu va găsi dizidenți printre membrii PSD, formând un nou Executiv social-democrat, Liviu Dragnea, alături de partidul pe care-l conduce, ar putea depune o moțiune de cenzură împotriva propriului Guvern, scrutin care cel mai probabil ar avea succes, dată fiind majoritatea stabilă pe care PSD o are împreună cu ALDE în Parlament.

Guvernul Grindeanu este în funcție de la 4 ianuarie 2017. Fostul președinte al Consiliului Județean Timiș a ajuns la Palatul Victoria doar ca a doua propunere, după ce președintele Iohannis a refuzat să o numească pe Sevil Shhaideh drept premier. În Parlament, Executivul condus de Grindeanu s-a bucurat de o largă susținere, având în vedere că rezultatul obținut de PSD în decembrie 2016 le-a adus social-democraților unul dintre cele mai mari numere de mandate pe care un partid le-a câștigat la alegerile generale din România post-decembristă. Pe lângă rezultatele economice interesate, dar aprig contestate, Guvernul Grindeanu va mai rămâne în istorie pentru celebra OUG 13, act normativ care a mobilizat cele mai mari manifestații de stradă de după anul de grație 1989.

Președintele a primit scrisoarea coaliției privind retragerea sprijinului politic
Într-o declarație de presă, purtătorul de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis, Mădălina Dobrovolschi, a făcut precizări legate de procedură, citând mai multe articole din Constituție pentru a descrie situația în care se regăsește Executivul Grindeanu.

„Vă informez că președintele României a primit scrisoarea semnată de președinții PSD și ALDE, prin care aceștia anunță că au retras Guvernului sprijinul politic. Președintele României a luat act de faptul că în interiorul coaliției de guvernare a apărut o nemulțumire în ceea ce privește activitatea Executivului și că se dorește schimbarea întregului Cabinet”, a declarat Mădălina Dobrovolschi.

Totodată, doamna Dobrovolschi a spus că președintele solicită soluționarea urgentă a crizei din interiorul coaliției de guvernare pentru a evita instabilitatea politică și că rezolvarea crizei interne a coaliției este strict răspunderea partidelor din care este alcătuită.

 

 

Revista Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iunie 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus