Oferte locuri de munca top

Supraoferta de locuinte in nordul Bucurestiului

In zona de nord a Bucurestiului sunt in acest moment in diferite faze de constructie peste 6.500 de locuinte. Acestea urmeaza sa fie livrate in cursul acestui an si în 2020, potrivit unui studiu intocmit de catre compania de consultanta imobiliara SVN Romania.

Cea mai mare parte a acestor locuinte, aproximativ 60%, se afla in zona Aviatiei – Pipera, unde sunt concentrate cele mai multe cladiri de birouri din Capitala. Astfel, aproximativ 2.400 de locuinte sunt programate spre livrare in acest an in aceasta zona, in timp ce alte aproximativ 1.500 de unitati aflate in acest moment in constructie ar urma sa fie livrate in zona in 2020.

”Chiar daca o buna parte a locuintelor care se vor finaliza in acest an in zona sunt deja pre-contractate, putem observa o aglomerare pe segmentul ofertei, in special in ceea ce priveste anii urmatori. Amplasamentul in apropierea cladirilor de birouri si in zona de nord nu mai reprezinta unica garantie ca dezvoltatorii vor inregistra rezultatele scontate. Potentialul exista dar investitorii trebuie sa isi faca planurile mult mai temeinic si sa ofere produse superioare calitativ, inca vedem spre exemplu proiecte pozitionate gresit pe piata”, afirma Andrei Sarbu, CEO SVN Romania.

Datele companiei arata ca alte aproximativ 6.000 de locuinte sunt in faza de planificare pentru a intra in dezvoltare in perioada 2020 – 2021 in arealul Floreasca – Aviatiei – Barbu Vacarescu – Pipera, zona capatand in ultimii doi ani o importanta semnificativa in livrarile de locuinte din Bucuresti. Aceste noi locuinte sunt incluse atat in cadrul unor noi faze ale unor proiecte deja existente cat si in proiecte care ar urma sa fie lansate pe piata in viitor.

Anul trecut au fost livrate 11.272 de locuinte in regiunea Bucuresti – Ilfov, potrivit datelor Institutului National de Statistica, in crestere cu 18% comparativ cu 2017.

 

 

Citiți și:

Noi turnuri propuse in Capitala

Teren de peste 2 ha, cu blocuri cu 15 niveluri 

Manopera mai scumpa pentru anumite lucrari

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/ mai 2019

Sus