Erdbewegung-Osteuropa

Va fi construita o fabrica de vata minerala bazaltica

Investiţia de aproximativ 50 de milioane de euro ȋntr-o fabrică de vată minerală bazaltică va crea în jur de 150 de locuri de muncă direct și alte 300 în mod indirect, pentru servicii și logistică.

Noua unitate de producție, finanţată de Grupul Rockwool, va fi amplasată pe un teren de aproximativ 30 de hectare în comuna Ariceștii Rahtivani în apropiere de Ploiești, județul Prahova. Acesta va fi prima fabrică de vată minerală bazaltică a Grupului Rockwool în România.

Fabrica va contribui la creșterea economiei locale în condițiile în care cea mai mare parte a materiei prime și a serviciilor de logistică va proveni din România, iar cea mai mare parte a forței de muncă angajate direct de Rockwool sau de companiile subcontractante va fi locală.

Procesul pentru emiterea permiselor și autorizațiilor necesare a fost inițiat, astfel că producția de vată minerală bazaltică este estimată să înceapă în anul 2019.

Anunțul vine ca urmare a declarației făcute de Grupul Rockwool pe 24 februarie 2017, în care își exprima intenția de a cumpăra teren pentru a-și extinde producția în Statele Unite ale Americii, Suedia și România.

 

Cititi revista ARENA Constructiilor

 ARENA Constructiilor nov – dec 2017 (click aici)coperta-ac8-mare  ARENA Constructiilor , oct 2017  (click aici) coperta-ac7

 

Sus
Translate »