Oferte locuri de munca top

Proprietarii locuintelor cer preturi tot mai mari

Prețurile cerute de proprietari pentru vânzarea locuințelor continuă să crească. În luna mai, suma medie cerută pentru apartamentele scoase la vânzare la nivel național (noi și vechi) a ajuns la 1.215 euro pe metru pătrat, adică cu 1,5% peste nivelul consemnat la finele lunii aprilie (respectiv 1.197 de euro pe metru pătrat), potrivit Indicelui Imobiliare.ro.

Tendința ascendentă a fost resimțită în toate marile centre regionale ale țării, atât pe piața veche, cât și pe cea nouă.

Pe parcursul lunii mai, Iașiul a depășit pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat ca medie de preț la apartamente, alăturându-se astfel celorlalte șase mari orașe aflate în această situație (printre care se numără și Craiova).

București

Vânzătorii de apartamente în Capitală au cerut în luna mai prețuri mai mari cu 1%, prețul mediu crescând de la 1.315 la 1.328 de euro pe metru pătrat.

Creșteri au fost consemnate pe ambele segmente de piață analizate, respectiv vechi și nou: în cel dintâi caz a fost consemnat un plus de 0,7% (de la 1.234 la 1.243 de euro pe metru pătrat), iar în cel de-al doilea a avut loc un avans de 1,2% (de la 1.372 la 1.389 de euro pe metru pătrat).

Brașov

Prețurile cerute pentru vânzarea apartamentelor au crescut în medie cu 0,5%, de la 1.043 la 1.048 de euro pe metru pătrat util. Locuințele din blocurile vechi s-au apreciat însă mai puțin, cu 0,2% mai exact (de la 1.044 la 1.046 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite au consemnat un avans de 0,8% (de la 1.046 la 1.054 de euro pe metru pătrat util).

Cluj-Napoca

Prețurle pentru locuințele disponibile spre vânzare s-au apreciat luna trecută cu 1,2%, ajungând la 1.523 de euro pe metru pătrat util (față de nivelul de 1.505 euro pe metru pătrat util valabil la finele lui aprilie). Creșterile resimțite pe cele două segmente de piață analizate au fost inegale: apartamentele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,5% (de la 1.552 la 1.559 de euro pe metru pătrat), iar cele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale cu 2,2% (de la 1.460 la 1.492 de euro pe metru pătrat).

Constanța

Proprietarii apartamentelor din Constanța au majorat prețurile cerute, per ansamblu, cu 2,1% în mai, ajungând să coste, în medie, 1.147 de euro pe metru pătrat util (față de 1.123 de euro pe metru pătrat util la sfârșitul lui aprilie). În vreme ce locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 2% (de la 1.122 la 1.145 de euro pe metru pătrat), cele nou-construite au consemnat un avans apropiat, respectiv 2,2% (de la 1.127 la 1.152 de euro pe metru pătrat).

Iași

In luna mai s-a înregistrat o creștere de 5% a prețului mediu solicitat de către vânzători, acesta reușind să depășească pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat util. Astfel, dacă un apartament din Iași putea fi achiziționat, în medie, cu 967 de euro pe metru pătrat util în aprilie, acum acesta ar costa 1.015 euro pe metru pătrat util. Cel mai mult, respectiv cu 5,8%, s-au scumpit luna trecută apartamentele noi – de la 973 la 1.029 de euro pe metru pătrat. Locuințele vechi, pe de altă parte, s-au apreciat cu 2,8%, de la 957 la 984 de euro pe metru pătrat util.

Timișoara

Așteptările vânzătorilor s-au majorat cu 1,6% luna trecută, de la 1.182 la 1.201 euro pe metru pătrat util. Apartamentele din blocurile vechi s-au scumpit mai mult, respectiv cu 1,7%, de la 1.186 la 1.206 euro pe metru pătrat util. Cele din ansamblurile noi, pe de altă parte, au consemnat un avans de 1,3%, de la 1.169 de euro pe metru pătrat la finele lui aprilie, până la 1.184 de euro pe metru pătrat la finele lui mai.

 

Citiți și:

Immochan pregatește noi proiecte mixte sub noua denumire Ceetrus

Modernizare a 14 km drum judetean, cu peste 23 milioane lei

Noi autorizatii intr-un amplu proiect imobiliar

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2018

Sus